Aveam nevoie de aceasta antologie – viziune de ansamblu.
Am debutat tarziu, in 1996, la o editura obscura.
Primul meu volum de versuri, de sertar, n-a intrat in circuitul librariilor, dar majoritatea poemelor le-am citit prin cenacluri, cateva grupaje au fost publicate in revistele Luceafarul si Amfiteatru in anii ’80.
Prin vara anului 1983, la Cenaclul Numele Poetului, dupa lectura mea, Cezar Ivanescu a interzis comentariile celorlalti membri si pe mine m-a apostrofat: Cine te crezi tu, Nica fara frica? In cenaclul lui Doru Mares, la Pucioasa, in 1988, dupa ce am citit, Ion Stratan a spus ca, intr-adevar, poemele astea n-ar trece de cenzura.
Dupa atata timp, fara a fi privite prin prisma tragica a acelor vremuri, pot parea teatrale sau patetice, dar sunt asumate, traite, teatrul e unul al sinceritatii.
Nici al doilea volum n-a avut parte de o circulatie serioasa, doar de cateva cronici favorabile.
Difuzarea cartilor a avut probleme mari dupa 1990, in general.
Abia cu volumul Aparte (Editura Vinea, 2006) si cu recviem pentru nuca verde (Editura Casa de pariuri literare, 2015) poezia mea s-a mai ridicat la suprafata.Sunt Ioan cel fara de Tara, fara apartenenta la vreo generatie poetica, sunt omul invizibil (al lui Mircea Nedelciu) pentru toti antologatorii generationisti.
Dar dintotdeauna visul meu a fost sa scriu mereu bine, poezia mea de la un volum la altul sa fie mereu altfel, si cred ca asta mi-a reusit.
(Ioana Geacar)
1
vizualizare in ultimele 24 ore
