Ion Pillat, asadar, nu e un „simplu” traditionalist ori peisagist;
e — ca si Proust, Francois Mauriac ori Thomas Mann — un „normal” perfect incadrat in societatea, vremea si predaniile mediului, un „normal” care, totusi, a inteles (a „stiut”) prea bine, a patruns si el — ca si ceilalti trei mari scriitori carora l-am alaturat — universul „anormal” si reflectant al poeziei, artei, creatiei de-a doua.
Peisajele copilariei, imprejurarile unei vieti comode si neaventuroase, incadrarea in sistemul conventiilor societatii din care a facut parte, simpatia si consideratia purtate poetilor altor graiuri si glii, intima legatura (fidela, aproape dureroasa) cu „materialitatile” ambiante, strunirea pornirilor temperamentale nu i-au fost stavile ori oprelisti, ci incitari spre biruirea ritmului monoton al existentei, spre pasirea in acel domeniu — diferit, parabolic, straniu, anormal — generic si vag denumit arta.
4
vizualizari in ultimele 24 ore
