Un sublimat de epos al nostalgiei, transformat in manifest pentru inocenta, sta la baza tuturor bornelor Mariei Postu.
Spre deosebire de (multe) alte poete care se intorc in copilarie, Maria nu‑si reface punctajul biografic al acesteia, evocind episoade si personaje, ci extrage doar parfumul ei nostalgic.
In sine privit, manifestul copilariei eterne din sufletul oricarui poet nu e nou (ba dimpotriva), dar Maria pune nostalgia pe portativ de incantatie.
Tripticul in care e impartit volumul are, totusi, o dialectica de biografie scufundata, caci indata ce teritoriul paradisiac e parasit poeta e asaltata de „haite de cosmaruri”, dar pe un fir de idila chibzuita care nu pare chiar atit de agresata.
Sintaxa maturitatii, spre deosebire de a copilariei, se complace insa in traume si pune prea multe funeste peste secventele decupate.
Desi pina si visurile „miros a moarte”, lucrurile nu arata chiar atit de grav, supuse cum sint unei rememorari cit de cit detasate.
(Al.
Cistelecan)Si totusi, printre atatea metamorfoze si schimbari de planuri si de campuri magnetice, e ceva ce ma ingrijoreaza cel mai mult: ele, cuvintele de care ma sprijin de cand am inceput sa privesc lumea si ele m-au ajutat s-o privesc si s-o colorez in nuante ce mi-ar fi ramas pe veci interzise, au inceput sa-si piarda nobletea genetica si utilitatea.
Ma uit in jurul meu, ma privesc in oglinda, deschid carti si inchid carti, privesc tablouri si inlatur straturi de vopsea in cautarea unor mesaje ascunse, formule care sa ma ajute sa descopar strania poveste a destramarii sensurilor cuvintelor.
(Maria Postu)
1
vizualizare in ultimele 24 ore
