Ionel Ciupureanu, un barbat de talie mijlocie, bine facut, frumos fizic in felul lui Radu Petrescu, sado-masochist curat si marginal prin structura.
Poetul, in mod voit, mi-a scurtat timpul de citire a poeziei sale.Plonjeaza de la un vers la altul cu viteza luminii, plonjeaza si intoarce imediat sensul versurilor aproape mistice.
Are atat de multe versuri memorabile incat ametesti cand le citesti.Ma tin cu mainile de capul meu batran.
Simt si vad ca Ionel Ciupureanu este inca tanar, puternic, ca isi permite sa intoarca pe dos universul si sa mute din loc zidul de care se sprijina uneori.
Ca poate intra in delir scurt si coerent.Poetul are forta, nebunie, dar pe mine ma apropie de forta lui prin faptul ca poate lua decizii de tip ideologico-lingvistic.
De fapt, el practica mai degraba o ideologie poetica de autodistrugere formala, prin versuri, si subminarea vietii lui de tip clasic.
Teribil duet.
Sau duel?Pe Ionel Ciupureanu il simt sanatos, capabil, ca orice poet mare, sa se foloseasca de euforizare si control.
Daca mi-ar fi lasat putin mai mult timp sa ma plimb printre semnificatiile si non-semnificatiile versurilor lui, as fi putut si eu sa fiu mai blanda.
Poezia lui este, pana la urma, de o simplitate care ascunde, totusi, fiinta lui discreta si sofisticata.
Si erotismul lui este discret si sofisticat.Versuri intregi trag dupa ele sentimentul de renuntare la cuvinte si la viata.Este ceva in poezia lui care ma atrage mai mult decat viata lui, este ceva in viata lui care ma atrage mai mult decat viata lui.
Este chiar poezia pe care o scrie.Angela Marcovici
1
vizualizare in ultimele 24 ore
