O poezie complicata, autocontradictorie, dubla, in care adevarul poate sa contina (ba chiar trebuie sa contina) afirmatii reciproc contradictorii, reciproc ireductibile.M-au atras dintotdeauna poetii pentru care poezia trebuie sa contina deopotriva toate afirmatiile – si toate negatiile lor riguroase.
Dintr-o astfel de familie de poeti imi pare a face parte Ovidiu Komlod.
Cu poeme cartografiind ruralul si umanul elementar, dar deopotriva indragostit de urbanul extrem si de postumanul tehnicizat.Depresiv si retractil ca Acosmei, dar in acelasi timp cu o placere a limbajului extensiva, imperialista, atotcotropitoare.
Lehamesit de real, dar cu o pofta nebuna de a-l lua, macar verbal, in stapanire.
Astfel de poeti a meritat dintotdeauna poezia adevarata.
Si astfel de poeti au meritat-o.Radu Vancu