Marian Ilea a ramas fidel proiectului sau, fiecare carte a sa este despre oamenii si istoria acestor doua spatii romanesti marginale si totusi reprezentative, cu o identitate lingvistica si etnica de o extraordinara pregnanta.
Desistea si Medio Monte sunt un fel de Macondo sau o faulkneriana Yoknapatawpha maramureseana.
Ilea a stiut de la bun inceput sa dozeze abil realismul si un soi de realism magic, sa impleteasca povestile, sa lase personajele sa-si vorbeasca limba, sa-si asculte personajele cu intelegere si cu o tandra ironie, sa (re)creeze atmosfera dulce-amaruie a targului de provincie de odinioara.
Cred ca in literatura noastra el a stiut sa gaseasca acel spatiu specific, acel pitoresc uman, social si lingvistic care ne pot propulsa in literatura europeana fara sa ne pierdem identitatea.
Raluca Duna
3
vizualizari in ultimele 24 ore
