Viata ca o prada | Marin Preda

Viata ca o prada este o scriere hibrid, aflata la intersectia dintre biografie si fictiune, una dintre cele mai reusite creatii din literatura romana.
Este un roman memorialistic sau un roman biografic si totodata, asa cum a observat critica inca de la aparitia scrierii, un foarte special jurnal de creatie.
In acest sens, putem vorbi de o biografie spirituala reordonata retrospectiv, din perspectiva semnificatiei ei majore (scrierea romanului Morometii), dublata de un roman eseistic, in sensul ca putinele (dar esentialele) elemente biografice selectate, sunt toate disecate, invaluite in meandrele interogative ale unui stil reflexiv pentru a li se descoperi resorturile si consecintele nebanuite.
(Oana Soare)Romanul biografic a fost conceput sub forma unui atipic jurnal de creatie in care viata se confunda cu literatura, dar viata nu are alt scop decat acela de a fi transfigurata prin fictiune.
Acest fapt este amplificat de cei doi „timpi“ narativi in functie de care este ordonata scrierea: rememorarea evenimentelor biografice, in ordine mai mult sau mai putin cronologica, marcand un timp al „trairii“ de odinioara intrerupta de scene desfasurate intr-un prezent al actiunii.
Asa cum am afirmat anterior, timpul „trairii“ si timpul prezent al actiunii se confunda, astfel, cu timpul fictiunii.Nu intamplator, scrierea apare in 1977, dupa romanele din seria Morometilor: Morometii I si II, Delirul si Marele singuratic.
Prin Viata ca o prada se incheie, un ciclu: dupa romanele unei lumi cu eroii sai speciali, avem, in final, si romanul autorului lor.Oana SoareEditia de referinta pentru Viata ca o prada, rezultat al lucrului acribic pe text.
Studiul Oanei Soare este o cercetare nu doar documentata, ci si deschizatoare de piste de interpretare pentru proza lui Preda si pentru literatura cu mize autobiografice in general.
In romanul Viata ca o prada, Marin Preda da una dintre operele majore ale prozei autobiografice din literatura romana, o confesiune nimbata de o lumina tremuratoare pentru ca trairea vietii ca dar nu exclude neajunsul, indoiala sau sentimentul, adesea obscur, al unei primejdii.Referinte critice din Eugen Simion, Nicolae Manolescu, Sanda Cordos, Alex Stefanescu si Cristina Timar.