„Se poate muri de suparare? De disperare? Din sentimentul zadarniciei? De incapacitatea de a raspunde la intrebarea: Sunt eu a-normal – sau ei sunt ne-normali?Ieri, 10 martie 2006, am mai murit o data (pe langa mortile nedesavirsite, cele de la: Gherla din 1958;
de la Rahova, 1977;
de la Paris, 1982 – bomba in carte;
1983: otrava lui Haiducu;
1990: distrugerea, gratie prietenului Liiceanu, a cartii Culoarea curcubeului;
1997: „Imi pare rau ca l-am cunoscut pe Paul Goma”, citat din decretul-lege al Monicai Lovinescu;
„Adio, domnule Goma”, opera nemuritoare a lui N.
Manolescu din 1998;
in fine, in 2005: certificatul de deces semnat de procurorul Ilie Mihai Eduard…);
...ieri, cand am citit Apelul initiat de cica Sorin Iliesiu.
(In treacat: la 21 septembrie 2005 publicam in Ziua „Propunere”(a), afirmind: „De ce n-am alcatui si noi, indigenii, bastinasii, majoritarii romani – ne-americani, ne-israelieni – un Institut pentru Studierea Terorii Bolsevice in Romania, de la 28 iunie 1940?”.) (Paul Goma – Paris, 11 martie 2006)Editie ingrijita, prefata si note de Mariana Sipos.
1
vizualizare in ultimele 24 ore
