„«Ultima trancaneala» (un titlu care ar fi fost pe placul lui Mircea Iorgulescu, cu toate ca problemele discutate numai frivole nu sint) e o astfel de culegere de mailuri schimbate citiva ani la rind de cei doi prieteni – Ioan Grosescu si Mircea Iorgulescu, legati de o prietenie veche si de la prima vedere, reactivata dupa ani de aerisire.
Necum frivola insa, cu toate ca amindoi corespondentii se straduiesc sa respecte spiritul „ploiestean” (care se trage din Caragiale tot pe atit pe cit Caragiale insusi se tragea din el) si s-o dea mereu pe gluma si pe ironie, cartea de fata e una din cele mai dramatice carti aparute la noi (de la ultimii la primii ani).
E o carte nu doar de suferinta, ci una care contamineaza cu suferinta (din pacate eu nu stiu un cuvint potrivit pentru o astfel de iradianta, dar sigur medicii au un termen potrivit).Dincolo de filmul unei agonii si de zbaterile din zilele ei, dialogul acesta e si filmul unei prietenii plina de devotiune.
Afectiunea e reciproca, dar profitind de faptul ca bolile sale (duce si el un sac plin) sint mai suportabile, Ioan Grosescu isi asuma un rol patern: sfaturi, indemnuri, incurajari, consolari, tot ce poate fi gasit in arsenalul unei prietenii sint puse spontan in act.
Si peste toate, compasiunea.
E o carte exemplara de suferinta;
dar si de prietenie exemplara.”Al.
Cistelecan