Tragicul | Gabriel Liiceanu

Tragicul e cartea de debut a lui Gabriel Liiceanu.
Desi aparentele sunt ale unei monografii compuse in marginea unei categorii estetice, ea anunta de fapt volumul care va aparea douazeci de ani mai tarziu ca implinire a unui parcurs speculativ-filozofic: Despre limita.
Tragicul e definit ca intalnire a unei fiinte constiente finite cu propria sa finitudine perceputa ca limita.
Asadar, cu moartea ca limita de nedepasit.Insa ce sens poate avea infruntarea unei limite de nedepasit? De ce e nevoie ca elanurile fiintei noastre sa fie masurate prin tentativele depasirii unei limite care nu cunoaste un „dincolo“? S-ar putea – si aceasta este ipoteza discursului de aici despre tragic – ca intreaga noastra bogatie de fiinta sa vina din faptul ca suntem singurii care traim intr-un dialog imposibil.
Tragicul nu este orice „rau“.
El este raul care deschide un orizont al binelui in staruinta;
o noua stare.
Creezi o noua stare prin simpla staruinta.Zece ani mai tarziu, dupa ce citise Jurnalul de la Paltinis si aflase ca autorul debutase cu o carte despre tragic, Cioran i-a spus acestuia: „S-ar putea sa platiti candva acest debut.
On peut pas ecrire impunement sur le tragique“.GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanti autori de „literatura personala“ din Romania de azi.
In ultimul sfert de veac, cartile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.
Jurnalul de la Paltinis(1983), ale carui teme centrale sunt raportul maestru–discipol si importanta culturii intr-o epoca totalitara, a fost un adevarat bestseller al anilor '80: producea cozi la librarii, se vindea „pe sub mana“, se imprumuta numai prietenilor de incredere.
Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (intre timp tradus in mai multe limbi) s-a nascut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneste voci intelectuale de mare forta.
Urmeaza, in alta formula, dar, in fond, tot in nota confesiva, Declaratie de iubire (2001), exercitii de admiratie si de atasament intelectual, etic si, nu in ultimul rand, uman fata de personalitati importante ale culturii noastre.
Usa interzisa (2002) este una dintre cartile favorite ale publicului din ultimii ani si o revenire la notatia diaristica.
Cu Scrisori catre fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasa din nou atras de simplitatea si directetea genului epistolar.
Intalnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor insemnari care, desi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viata intreaga.
In paralel cu volumele in care autorul construieste ceea ce francezii numesc l’ecriture du moi, scrierea egotista, Gabriel Liiceanu a publicat in ultimii ani o serie de carti eseistice, filozofice si de implicare in „viata cetatii“: Despre minciuna (2006), Despre ura (2007) si Despre seductie (2007), Estul naivitatilor noastre (2012), Dragul meu turnator (2013), Fie-va mila de noi!
si alte texte civile (2014), Nebunia de a gandi cu mintea ta (2016), Romania, o iubire din care se poate muri (2017).