Prozatorul a fost inregistrat drept unul care „a venit pe valul postoptzecist“ (Al.
Cistelecan), catalogare perfect judicioasa la nivelul debutului editorial si al circulatiei si afirmarii operei, care s-au produs dupa 1990.
Unul, e adevarat, cu afirmare tiparita intarziata (efectivele celor aflati in aceeasi situatie fiind relativ numeroase!) si cu o formare si evolutie oarecum netipice, savarsite intr-o pozitie de relativa izolare si marginalitate (institutionala si geografica), diferite de cele ale reprezentantilor „nucleului dur“ al optzecismului, dar cu siguranta un optzecist.Drept trasaturi caracteristice ale literaturii sale pot fi semnalate maiestria narativa, inclinatia catre vigoarea epica, relativa moderatie intru promovarea si ilustrarea „textualismului“ si a „ingineriei textuale“ (ceea ce nu inseamna deloc ignorarea chestiunii si procedeelor aferente, ci doar retinerea de la orice derapaje „extremiste“ in recursul la ele), precumsi predilectia pentru o tematica asa-zicand rurala, „post-rurala“ sau provinciala si, pe de alta parte, pentru abordarea dezinhibata a unui repertoriu tematic multa vreme ocolit de proza noastra literara, cel al erotismului carnal explicit si „scandalos“.