Succesul poeziei minulesciene nu vine insa de la fondul ei muzical, ci de la muzicalitatea ei exterioara;
ea e cea mai sonora si declamatoare poezie din literatura noastra actuala;
de aici, si repedea ei raspandire si in stratele in care poezia nu se coboara decat pe calea cuvantului rostit.
Revolutia prozodica e mai mult aparenta si tipografica: in genere, versul e solid construit si cu sunet plin.
Revolutia lexicala e mai mult reala;
limba cristalina si cu tendinte arhaizante a lui Eminescu, limba mai mult rurala a lui Cosbuc au fost modernizate.
Incercarea a parut la inceput indrazneata si procedeul lesnicios;
in locul arhaismului sumbru, a aparut neologismul sonor si armonios.
Dupa un sfert de veac de evolutie, lupta a fost castigata;
expresia noastra poetica s-a imbogatit cu un mare numar de cuvinte mai susceptibile de a traduce nuantele sensibilitatii noastre.
La Minulescu ea e crescuta din fond si are si o tonalitate egala;
neologismul raspunde, in genere, unei necesitati si e sustinut prin tot ce-l inconjoara;
nu tipa;
cand tipa, stridenta lui se armonizeaza in stridenta generala.
In procesul de formatie a limbii noastre poetice, putem, deci, privi actiunea poetului ca rodnica.
Si cum diferentierile se fac, de obicei, dupa semne exterioare, inovatia neologistica a trecut drept singura nota caracteristica a noii poezii simboliste.Eugen LOVINESCU