Inca nu pot sa-mi lamuresc in minte care a fost primul tau gand, cand ai simtit ca mana mea se lasa pe umarul tau...
Parca te vad...
La primul contact, nici n-ai prins de veste...
Zaceai, adanc cufundat in gandurile negre in care te lasase femeia aceea...
fosta ta sotie...
Am apasat ceva mai tare.
Tu inca nu te-ai miscat.
Trebuia deci sa redublez apasarea, dar asta ma incurca teribil, caci da alt aer chipului providential al interventiei mele.
Apasand mai tare, de la inceput puteam sa-ti provoc o surprindere neplacuta, care s-ar fi repercutat in cine stie ce impresii sau, Doamne, poate chiar reactii...
O, nu e chiar asa de usor sa cobori ca o providenta alinatoare...
in orice caz, e riscant...