Raul | Radu Vancu

„Roman fiind, Radu Vancu are «sapte vieti in pieptu-i de arama».
Asa si nu altfel i se explica frenezia debordanta a zilei si a clipei.
Al doilea volum din Jurnalul lui este, fara sa ma tem de cuvant, hipnotic.
Si ai impresia, citind, ca Radu Vancu tocmai a castigat un pariu cu supranaturalul.
E mereu febril, ocupat si preocupat.
Nu mai are mult pana sa cocheteze cu ubicuitatea.
In geografia lui afectiva atrag atentia doua capitale: VancuVer si (San) Sebastian.
Langa ele, pe aceeasi harta, gasesti faruri si calauze prin teritoriile prieteniei, ale rezistentei la ticalosie, ale admiratiei si – rar – ale deznadejdii.
Aproape ca te cuprinde invidia urmarind acest traseu pe care se ivesc borne luminoase si unde respiratia lecturii e accelerata de la un rand la altul.
Viata lui Radu Vancu, asa cum e povestita aici, are o incarcare formidabila.
Te si miri cum se pot mobiliza atatea resurse pentru atatea cauze bune.
Si chiar daca nu te miri, cuviincios si firesc e sa aplauzi paradoxul: autorul Transparentei e vizibil si numai bun de strans in brate.
De ce? Pentru splendida cronica etica pornita din Piata Huet a Sibiului «infim si infinit».
Pentru caldura prieteniei cu Mircea Ivanescu, Claudiu Komartin, Mircea Cartarescu, Eugen Ciurtin si atatia altii.
Pentru disponibilitatea colosala, care-l face sa nu refuze invitatiile si sa fie o prezenta mereu proaspata si seducatoare.
Pentru sprijinul acordat tuturor poetilor la inceput de drum.
Pentru constatarea ca Florenta e «jignitor de frumoasa».
Pentru amintirea tatalui pierdut si formulele uneori paralizante ale fiului castigat.
Pentru Cami, armonie si microarmonie.
Si pentru bunatatea lui funciara.
Fiindca – regret ca o scriu abia acum – Radu Vancu nu e doar un profesor daruit, un exigent om al cetatii si un scriitor minunat.
Radu Vancu e un om bun, iar bunatatea lui ne atinge si ne incalzeste pe toti.“ — RADU PARASCHIVESCUAm tot ezitat daca sa incep acest al doilea jurnal, dupa incheierea primului;
nu voiam sa repet pur si simplu ce am spus deja in primul, sa ingramadesc aici alte biografeme & superstitii & gesticulatii.
Voiam sa se schimbe ceva esential in tonul lui, in ceea ce spune pe deasupra (sau pe dedesubtul) tuturor micilor biografeme pe care le inregistreaza.Si azi-dimineata, in vreme ce veneam spre gara prin zorii foarte racorosi, simtind cum imi ingheata umerii sub camasa prea subtire, am inteles deodata ce s-a schimbat in jurnalul asta: pur si simplu mi-a disparut corpul din el...E, daca am dreptate in impresia asta, un jurnal fara corp.
Si ma intreb daca e bine sau rau ca-i asa – si daca poate exista asa ceva – sau daca nu cumva e un obiect imposibil, un cutit fara maner caruia-i lipseste lama, cu vorba lui Lichtenberg.Pe coperta: Ioan Iacob, Fara titlu, acuarela pe hartie, 1997RADU VANCU (n.
13 iulie 1978, Sibiu) a absolvit Facultatea de Litere a Universitatii „Lucian Blaga“ din Sibiu.
Este conferentiar la aceeasi facultate si redactor la revistele Transilvania si Poesis international.
Coordoneaza sectiunea literara a revistei Timpul.
A...