In 1961, cand m-am nascut eu, Brazilia era campioana mondiala in premiera si se pregatea pentru al doilea titlu consecutiv, performanta neegalata inca.
Mai mult, Pele devenise un mic erou intercontinental, desi abia ii mijisera tuleiele, si microbistii de pretutindeni il propuneau deja la jiltul de rege al Planetei Fotbal, ceea ce s-a si intamplat prin anii ’70.
De atunci incoace, doar Maradona si Messi i-au amenintat cu adevarat regatul, ultimul fiind si protagonistul principal al povestii qatareze.
O poveste indoliata de trecerea in eternitate a sacrului „El Rey” si a risipitorului „El Pibe d’ Oro”…Musab danseaza fericit intr-un grup de argentinieni, infasurat in steagul lor.
Cand ma zareste, fuge spre mine si isi urla bucuria: „Ce ti-am zis eu, Messi e Dumnezeul fotbalului!
Ar-gen-ti-na!
Ar-gen-ti-na!
V-am oferit cel mai grozav turneu final, degeaba ne-ati criticat si ne-ati provocat cu ineptiile voastre !
Ne-ati insultat valorile morale si religioase, ne-ati jignit inventand scandaluri peste scandaluri, dar Cel de Sus ne iubeste, semn ca noi avem dreptate, nu voi!
Civilizatia noastra nu se va clatina niciodata, spre deosebire de a voastra, una pe cale de disparitie, priviti imprejur si o sa-mi dati dreptate!
Allah e mare !
Aleikum Salaam !” S-a imbujorat de-a binelea, ochii ii scapara si parca si-ar continua tirada.
Se opreste insa si imi arata pe telefonul lui mobil fotografia nationalei lui si izbucneste ca un posedat: „Qatar!
Qatar!” Il las sa-si savureze clipa, in definitiv nu s-a inselat deloc – acest campionat mondial a fost fara cusur si n-are rival in sirul celorlalte douazeci si unul de pana acum.
1
vizualizare in ultimele 24 ore
