Puterea conceptului |

Ovidiu STANCIU / Andrei STATE, (coordonatori): Puterea conceptului.
Proiectul filosofic al lui Alexandre Kojeve„Alexandre Kojeve este cunoscut mai ales ca interpret al filosofiei lui Hegel, drept cel care, prin seminarul pe care l-a sustinut intre 1933 si 1939 la Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris, a contribuit decisiv la introducerea gandirii hegeliene in spatiul cultural francez.
In decursul secolului XX, seminarul sau a capatat o aura aproape mitica: legenda care s-a raspandit este cea a unui maestru al genului epic, a unui „povestitor” innascut, capabil sa transforme parcursul riguros si constructia severa a Fenomenologiei spiritului intr-un pasionant bildungsroman in care constiinta, traversand incercarile si caznele negativului, ajunge in cele din urma la „Intelepciune”.
Magnetismul personalitatii sale, talentul sau pedagogic, dexteritatea sa in a ilumina zonele intunecoase ale operei hegeliene si de a face vizibila continua relevanta a acestui text au atras si au fascinat un auditoriu divers si exigent, gratie caruia tematicile abordate in seminar au iradiat asupra intregului discurs teoretic contemporan (si nu doar asupra spatiului restrans al filosofiei academice).
Kojeve s-a impus astfel ca „eminenta cenusie” a filosofiei franceze postbelice, geniul tutelar al operelor lui Georges Bataille si Raymond Queneau, o referinta nedezmintita a operei lui Raymond Aron, „singurul maestru” recunoscut de Jaques Lacan.
Insa inteligibilitatea sporita pe care textul hegelian a dobandit-o gratie comentariului lui Kojeve a putut aparea si ca profund suspecta.
Banuiala era ca aceasta ar fi fost obtinuta cu pretul unei desfigurari a proiectului global al filosofiei hegeliene, al simplificarii unor analize decisive, al eliminarii unor dimensiuni centrale ale Fenomenologiei.
In aceasta optica critica, A.
Kojeve apare ca un interpret care se indeparteaza de rigoarea constructiei hegeliene, pentru a o mobiliza intr-un proiect care ii este strain.
Astfel, el si-ar fi proiectat propriile sale idiosincrazii – metafizic dualiste, radical-istoriciste, antropologic-atee, revolutionar-emancipatoare – asupra textului hegelian si ar fi propus o reconstructie atat de ingenioasa a Fenomenologiei, incat „sensul hegelian al lui Hegel” (Mikel Dufrenne) devine cu totul de nedeslusit.
Intr-un sens istorico-filologic, aceste „distorsiuni” ale textului hegelian sunt imputate grefarii, pe trunchiul hegelian, a unor problematici deopotriva heideggeriene si marxiste.
Este neindoielnic ca, in comentariul kojevian, asprimea textului hegelian pare intru catva atenuata, ca Hegel, citit prin lentila comentatorului sau, devine un autor (relativ) inteligibil.
De asemenea, este evident ca unghiul interpretativ adoptat de Kojeve este de natura a favoriza o apropiere intre gandirea hegeliana, pe de o parte, si fenomenologia existentiala a lui Heidegger si analiza sociala a lui Marx, pe de alta parte.
… Rezervele suscitate de deciziile interpretative, fara indoiala necanonice, se sprijina insa pe o alternativa transanta – cea intre o exegeza riguroasa si o violenta hermeneutica gratuita, intre o ortodoxie interpretativa si o originalitate doctrinala –, incapabila sa dea seama de complexitatea strategiei hermeneutice adoptate de Kojeve.
Intr-adevar, gestul sau filosofic specific consta tocmai in contestarea acestei dihotomii rigide, in afirmarea posibilitatii unei situari simultan fidele si eretice in raport cu Hegel, a unei fidelitati subversive sau a unei erezii recuperatoare.
Unul dintre obiectivele textelor care urmeaza este...