In anul de gratie 2024, an in care ambitioasa si prodigioasa constructie comunitar-institutionala a batranului continent ce se identifica sub denumirea generica de Uniunea Europeana a ajuns acum la varsta senectutii, imaginea sa de ansamblu pare mai degraba sa nu exceleze prin limpezime si luminozitate, coerenta si expresivitate.
Ea se arata ca o gigantica si greoaie „Arca a Bunei Sperante” care navigheaza insa pe ape inselatoare si involburate, confruntandu-se, parca fara voia ei, cu un noian de crize si primejdii, amenintari si vicisitudini, unele, nu putine, reale, altele, doar induse sau decretate auctorial ca atare, potrivit unor ratiuni imposibil de descifrat, atasate unor obscure dar neslabite propensiuni catastrofice, cvasi-apocaliptice.
Acestea din urma functioneaza de la sine ca tot atatea alibiuri convenabile si cautiuni sine qua non ale unei noi arte a guvernarii la nivel local si global, statal si suprastatal, caracterizand o stare de exceptie / urgenta permanentizata.
Un cotidian si implacabil mod de a fi ce se vrea salutar si sub control, dar care nu este altceva decat un lamento al nevolniciei.Uniunea Europeana a ajuns intr-un punct „critic”, de rascruce.
Dilema hamletiana „a fi sau a nu fi?” nu este o interogatie retorica teatrala, o eschiva de la infruntarea unei posibile plonjari in necunoscut, daca nu cumva in marasm si dezagregare letala.
Este o stare ce nu suporta tergiversarea gasirii unor solutii de raspuns la crize, la o degringolada care a inceput si nu se va opri de la sine.
Constientizarea proportiilor declinului Uniunii Europene si a formelor acreditate pana acum in plan institutional, politic, economic, social si cultural trebuie sa se produca fara intarziere pentru a purcede la reforma tuturor structurilor, a expertizei si actiunilor in regim de urgenta, nu doar mimate, de a salva ce mai este de salvat.
2
vizualizari in ultimele 24 ore
