Pseudo-rubaiate. Volumul 3 | Emil Dinga

Nu s-a teoretizat destul, in opinia mea, despre rolul constrangerii in creativitate (si in creatie, inclusiv in cea artistica, in speta literara).
Forma prozodica fixa (fie a ritmului, fie a rimei, fie a ambelor) are potentialul de a genera idei poetice la care nicio libertate formala nu ar putea duce.
Acesta este unul dintre motivele (principale) care m-au facut sa „cultiv“ pseudo-rubaiatul, in linia, si nu tocmai, a lui Omar Khayyam.
Pseudo-rubaiatul este, pentru a spune astfel, o casatorie intre estezie si abstractie, intre poeticitate si exactitate.
In fata conceptului, pseudo-rubaiatul se emotioneaza, in fata metaforei – se cerebralizeaza.
Intuitia si intelectul danseaza unul in jurul celuilalt, iar ceea ce ramane este dansul pur, in afara dansatorilor.