Coborind parca din lumea atroce (atroce nu doar pentru ca pare sa fi devenit limbaj) a lui Urmuz, personajele de-acum ale lui Mihai Ignat si „faptele” lor sunt deopotriva adevar si iluzie.
Tocmai de-aceea „dulcea atrocitate” pe care o invoca poetul insusi inseamna si mecanica existentei – factologie pura, asadar –, si stranietatea si insolitarea ei.
Atit de mult e lumea imediata ceea ce este, incit devine necognoscibila si ciudata.
De-nteles, cind aflam despre Klein ca „isi sterge mustatile de lapte”.
Daca am parafraza cuvinte cunoscute, am spune: din punctul de vedere al lui Klein, lumea poate exista si fara constiinta.
Fara constiinta, deci alienata.
Acesta e, in fapt, manifestul implicit al poeziei de-acum a lui Mihai Ignat.Mircea A.
Diaconu
1
vizualizare in ultimele 24 ore
