„Germania, 1945”, iulie torid.
Un fotograf englez (naratorul) insotind un regiment aliat, in ultimele zile de razboi si primele de pace.
In lungul drum spre Rin, izvorata din socul unei descoperiri sumbre, o idee revine cu obstinatie.
Sa surprinda pe pelicula, la intamplare, figurile oamenilor de rand, ale celor care reintra de-acum in cotidianul de odinioara.
Fara intrebari ori fara raspunsuri la ele.
Martori pasivi si muti? Partasi la instaurarea unei ideologii delirante si a consecintelor ei? Stiind ce se petrece, acceptand, negand, ignorand? La cativa kilometri doar de „campul de oroare”? Ca intr-un joc de-a moartea si viata privindu-se ochi in ochi? Pamantul invizibil, nominalizat la premiul Goncourt 2019 – ultimul roman pe care Hubert Mingarelli a mai ajuns sa-l vada publicat, inainte de a se stinge – recreeaza, fara umbra de patetism, atmosfera de nerespirat a coborarii in infernul paralel cu peisajul aproape idilic al unui colt de lume crutat, in parte, de distrugere (lanuri unduindu-se sub adieri de vant, imense capiteluri de floarea-soarelui, iazul verde smarald, mici asezari inflorite, multime de „stupi inchipuiau orase”, cafenea unde o fetiscana rasfoieste o revista…).
(…)Rodica Baconsky
1
vizualizare in ultimele 24 ore
