Lansat in anii ’80, Bogdan Ghiu e unul dintre cei mai interesanti poeti romani ai ultimelor decenii, foarte personal, stapinind peste un teritoriu al lui si numai al lui: metapoezia.
Inca de la inceput, scria Poem dupa Poem (titlul pe-atunci predilect) pentru a obtine efecte de profunzime, de surpriza, de mister din reflectia fulguranta asupra textului, asupra limbajului, asupra poeziei.
Se vedea – pe de alta parte – inca de atunci implicarea existentiala in reflectia textuala, pasiunea, „visceralitatea”.
Volumele ulterioare au mers pe aceeasi combinatie, adincind patetismul si „umanizind” metadiscursul poetic.
De la formula concentrarii maxime, de tip haiku, autorul a deviat si spre mai ample extensii, mergind pina la secvente de proza eseizanta, „hasurind” pagina, cautind sensuri in albul ei acoperit cu negre sire.
Poate ca vor fi existat dintotdeauna, insa au devenit in ultimele carti mai vizibile, mai impresionante notele de vizionarism ale manierei, aerul grav, de poezie esentiala.Ion Bogdan Lefter
1
vizualizare in ultimele 24 ore
