Norul Necunoasterii |

Norul necunoasterii este una dintre cele mai faimoase lucrari ale misticii crestine apusene, aparuta in a doua jumatate a secolului al XIV-lea, in Anglia.
Ghid al rugaciunii contemplative, tradus in mai multe limbi, lucrarea abordeaza calea apofatica de apropiere de Dumnezeu (via negativa in termenii teologiei catolice), aflat – in viziunea autorului – dincolo de un „nor al necunoasterii”, acolo unde mintea discursiva si abilitatile cognitive uzuale isi pierd semnificatia in favoarea unei cunoasteri integratoare, realizata din centrul esential al fiintei.
Aceasta experienta nu se obtine aici prin asceza, prin izolarea de lume sau prin efort intelectual, ci, asa cum spune un psiholog modern, printr-o „sinteza dintre iubire si vointa”.
Desi a circulat in randul contemplativilor vremii, textul a fost publicat abia in 1871.
Autorul ei este necunoscut, se presupune ca apartine mediului monastic englez al vremii, posibil din ordinul cartuzian.
Sursa sa de inspiratie precede cu aproximativ 900 de ani aparitia „Norului”, lucrarea noastra fiind asociata curentului crestin neoplatonician, coborand de la pseudo-Dionisie Areopagitul.
„Asadar, sa nu faci altceva decat sa vrei sa te ostenesti in aceasta lucrare pana cand vei simti ca doresti sa o faci.
Pentru ca, atunci cand vei purcede la aceasta, nu vei afla decat un intuneric, ca si cum ar fi un nor de necunoastere, ceva ce nu stii ce este, in afara de faptul ca simti in vointa ta o intentie goala ce tinde spre Dumnezeu.
Acest intuneric si acest nor sunt, orice ai face, intre tine si Dumnezeul tau, impiedicandu‑te sa‑L vezi limpede prin lumina intelegerii in cugetul tau ori sa‑L simti prin dulceata iubirii in inima ta.Asa ca pregateste‑te sa ramai in acest intuneric pe cat de mult vei putea, neincetat strigand dupa Cel pe care‑L iubesti.
Iar, daca este sa‑L simti ori sa‑L vezi, atat pe cat ne este cu putinta in aceasta viata, trebuie ca aceasta sa se petreaca intotdeauna in acest intuneric.
Si, daca te vei stradui asiduu dupa cum iti si cer, ma‑ncred in mila Lui pana aici.” (Extras din Capitolul III)„Prin urmare, sileste-te fara sovaire cu acest nimic si cu acest nicaieri si lasa-ti afara toate simturile tale trupesti impreuna cu lucrarile lor, caci adevarat iti spun, lucrarea contemplatiei nu poate fi inteleasa de ele.” (Extras din Capitolul LXX)„Si, precum acest cuvant simplu «foc» impunge mai tare si strapunge mai iute urechile ascultatorilor, tot asa face si un simplu cuvant de o singura silaba cand nu este doar rostit sau gandit, ci si inteles in mod tainic in adancimea duhului, care este totuna cu inaltimea, caci in cele duhovnicesti toate sunt una, inaltimea si adancimea, lungimea si largimea.
[…] de aceea este scris ca rugaciunea scurta strapunge cerul.”(Extras din Capitolul XXXVII)