Laura T.
Ilea scrie un eseu-performance, hibrid, in care coexista euforia speculatiei filosofice dezinhibate, nonacademice, cu proza de inspiratie autobiografica, interesata de sinuoasele coagulari identitare.
Solutiile temporare la dilemele intelectuale par a veni dinspre optiunea pentru dialogul intercultural, care flexibilizeaza coduri si maniere de gandire, altfel spus, dinspre un nomadism existential (si teoretic totodata).
Invocand faimoase mode si cotituri ale teoriei ultimelor decenii, de la directii feministe recente la noile materialisme, Laura T.
Ilea se revendica nu atat de la vreo scoala critica anume, cat mai degraba de la gandirea in alerta, „de-sedentarizata“, in descendenta unui scriitor neinseriabil ca Marcel Moreau, iar verva ei polemica se indreapta impotriva rigiditatii oricarui jargon stiintific, a parohialismului unor comunitati interpretative care vor sa domine scena intelectuala de astazi.
Laura PavelNomadului ii sade bine cu drumul;
sedentarului – cu drama.
Pe cand, pentru Deleuze, nomadul pur nu se scoala din fotoliu, Laura Ilea e peregrina, a strabatut deserturi, unde femeile nici nu se mai privesc de dinafara, nici nu mai sunt intrerupte de fotografii ori de eros.
Indepartandu-le de tehnoTerra, o energie vitala le anima.
Ea produce noul, noul contemporan, uneori impingand conditia umana inspre o revolutie planetara, spre Marte, poate, dincolo de apogeul hibridului, unde heterotopiile scufunda hartile.
Ca lumea sa nu fie autoimunda, ea trebuie sa devina nomada.
Calin-Andrei Mihailescu
3
vizualizari in ultimele 24 ore
