Teodor Sandu scrie o poezie a starilor reflexiv-contemplative, cuvintele sublimeaza afecte, e un spectacol al sinelui care se petrece de la text la text.
Multe texte sunt concluzii jurnaliere cu acea incarcatura de traire care nu se lasa rapita de ametitoarea trecere a clipei, de asta versul e ca o zgirietura pe retina memoriei.
Observator atent si empatic al lumii ce se perinda dinspre niciunde spre nicaieri, Teodor Sandu incearca sa dea un sens incoerentelor existentei: „cred ca/ cel mai bine ar trebui/ sa fim doua pisici verzi cu pete albe/ si negre/ sa discutam tot timpul artistic/ despre culoarea oamenilor/ si sa schimbam metafizic/ replici miorlaite/ pe toate retelele de socializare/ si sa ne desfatam cu imagini de carne cruda ...”.
Expresia clasica „eu sunt altul” are la Teodor Sandu si intelesul de „lumea sunt eu”, o stare de alteritate subiectiva, dar cu atat mai poetica.Adrian Alui Gheorghe