De cand ma stiu eu, mereu m-am crezut baiatul acela fericit care nu cunoaste nimic altceva decat fericire si floricele.
Dar creierul se maturizeaza atunci cand omul cunoaste suferinta.
La mine s-a maturizat in momentul in care am inceput scoala.
Stiu ca este neobisnuit, dar nu este vorba decat de maturitate in gandire.
Si am inceput scoala norvnczla la 7 ani.
Am o dizabilitate care nu este fizica;
ba da, este, ce zic...
M-am nascut cu sindromul Treacher Collins.
Iar diavolul m-a blestemat sa am si insuficienta renala cro-nica.
Va explic imediat in cateva cuvinte.
Sunt un copil bolnav.
Arat foarte rau.
Am malformatii la nivel neuronal create de dezvolta-rea mea intarziata.
Aveam multe probleme, care trebuiau operate.
Aceste malformatii au ramas netratate, asa ca am ajuns schizofrenic.
Nu pot sa spun prea multe despre parintii mei.
Mi-e frica sa poves-tesc realitatea.
Urma sa merg la Scoala 78.
O scoala normala, asta insemnand ca se predau materii precum limba romana, matematica etc.
Traind cu aceasta diformitate, parintii mei, pur si simplu, nu erau interesati.
Erau interesati de niste documente, care in niciun caz nu erau medicale.
Pe ele scria OMC, cu litere mari.
Erau atat de interesati de acele foi incat intr-o zi am fost luat cu ambulanta, cand vecina de la coltul strazii m-a vazut cazut pe jos, in plina criza de epilepsie.
Neglijenta parintilor aproape ca m-a ucis.
1
vizualizare in ultimele 24 ore
