'Pe Dumnezeu nu-L cheama in fiecare zi la fel.
Odata, intr-o sambata de pe la mijlocul iernii, i-am auzit pe oameni zicandu-i Gheorghe, asa cum ii ziceau si lui bunicul.
De ce venise Dumnezeu la noi in curte, nu stiu.
Dar daca tot venise, mi-am luat inima in dinti si l-am rugat sa trimita niste zapada pe pamant.
S-a pornit aproape din senin ninsoarea.
Dumnezeu a ramas peste noapte la noi, caci se troienisera drumurile si nu avea pe unde sa plece.
Seara a baut o tuica fiarta cu tata si m-a tras cu sania prin dreptul portii.
Puteam sa jur, cand l-am privit inainte de culcare la lumina lampii, ca e leit bunicul.
I-am si spus a doua zi, in timp ce se pregatea sa plece: O sa-mi fie dor de tine, bunicule!
Mama a inlemnit in zapada de uimire.
Dupa care s-a intors spre mine si mi-a zis: Nu ti-e rusine?!
Asa vorbesti tu cu Dumnezeu?!' Stefan Mitroi, Nemuritor
1
vizualizare in ultimele 24 ore
