Reteta lui Ruba nu se bizuie pe fardarea joviala a tristetii, pe mascarea melancoliei printr-o scriitura fatarnica, de contrast.
El nu tricoteaza pe fata frivolitati pentru a obtine pe dos angoase.
El impinge, pur si simplu, frivolitatile in criza dramatica, le exalta pana cand acestea se deconspira ca traume ori anxietati.
Lejeritatea dictiunii devine, astfel, un lift manevrat de insasi vocatia (ascunsa cat se poate) a pathos-ului.
(…) Ruba, ce-i drept, a tot incercat sa se strecoare afara si s-o stearga englezeste din propriile poeme, stiind insa prea bine ca fuge inlauntrul unei capcane existentiale, daca nu si textuale.
Se poarta el acolo ca un libertin, dar, de fapt, traieste sub imperative absolute, facand, ce-i drept, figura celui mai libertin dintre cei care traiesc dintr-un fond de pathos.
(Sau a celui mai patetic dintreusuratici.)
1
vizualizare in ultimele 24 ore
