Ligia Parvulescu este bucuresteanca.
A debutat la Casa de Editura Max Blecher cu volumul de poezie Fluvii de asfalt (2014), urmat sapte ani mai tarziu de romanul distopic Translucid, castigatorul concursului de manuscrise „Primul roman” al editurii Litera.Despre Intracranian:„Despre dragoste numai de bine”, spune undeva Ligia Parvulescu — asa cum se zice, fireste, despre morti numai de bine.
Insa in alt poem splendid (ca atatea altele din Intracranian) spune ca „sangele e lumina”.
Si exact asta e, intr-adevar, toata cartea asta: o fuziune nucleara intre moarte & lumina, intre spaima de ceilalti („trec printre ceilalti ca printr-un camp minat”) & foamea disperata de apropiere, intre nevoia de blandete & constiinta faptului ca blandetea e intotdeauna marker-ul & intelepciunea ranitilor: oamenii sunt blanzi fiindca sunt terminati („animale blande vin de departe cu mecanismele lor incleiate”), cerul e bland fiindca e lovit („cerul e mare si bland/ un animal lovit”).
Si, cum toti suntem animale umane ranite, cartea asta ne poate invata cum sa ne facem ranile sa devina blandete.
E una dintre cele mai pretioase lectii ale literaturii.
Si ii sunt indatorat Ligiei Parvulescu fiindca, prin admirabilul ei document Intracranian, ne invata exact lectia asta.Radu Vancu