Ingerul recunostintei | Luigi Alici

Recunostinta nu e o intrebare, e un raspuns;
un raspuns liber si stabil ce refuza logica previzibila a schimbului si incearca sa co-raspunda uimirii simtite in fata unui eveniment binefacator si neasteptat.
Nu multumim pentru un contract sau o negociere, rod al unor calcule interesate, nici pentru un act unilateral care raneste si umileste: multumim pentru un exces de bine gratuit care ne depaseste asteptarile.
Spunem multumesc harului.Raspuns sublim la un dar gratuit, recunostinta e singura rasplata posibila cand un asemenea dar e nemeritat si infinit.
Insa trebuie sa ne dam seama ca am fost atinsi, ba mai mult, vizitati de Bine.
In zilele noastre insa, hotarele dintre ce-i al meu si ce-i al tau sunt pazite cu usi blindate, porti automate, camere de luat vederi si sisteme de alarma.
Copilaria mea a trecut cu un gest zilnic de deschidere, in sens literal si simbolic: dimineata, indata dupa ce se trezea, tatal meu punea cheile in usa casei si le scotea seara, inainte de a merge la culcare.
Viata de zi cu zi se desfasura cu usile deschise;
doar somnul autoriza inchiderea lor.
La tara, chiar si cea mai sarmana casa de sateni „dadea” (verbul nu era intamplator) spre o ograda mare si primitoare;
piata nu e o inventie oraseneasca.
Cand ma intorc azi sa vizitez acele meleaguri, dau peste garduri sufocante si severe;
bogatia si frica sunt legate una de alta printr-un fir dublu si nu putem renunta la prima pentru a ne elibera de a doua: pretul de platit e o viata blindata.Exista insa si o platosa interioara, mult mai grea: intr-o lume a „eului” fara „noi” apropierea exterioara creste si se mareste totodata distanta interioara intre persoane.
Paradoxal, cresc preferintele si se maresc dependentele.