Enigmaticul titlu al cartii spune, intr-un fel, totul: caci „exuviile” sint pieile lepadate, carcasele subtiri lasate in urma de fluturi atunci cind ies din pupe, invelisurile napirlite ale vietatilor care, crescind, se transforma cu totul.
La fel facem si noi cu ipostazele noastre vechi, infantile, imature, pe care le ingropam in uitare.
Simona Popescu, ea, nu poate si nu vrea sa le abandoneze: le stringe, le colectioneaza, le suprapune intr-un timp prezent care, ca intr-o sincronie perpetua, aduna toate virstele precedente la un loc.
Credinta ei este ca psihologia individuala, identitatea, personalitatea isi pierd consistenta daca renunta la pasii anteriori.
Nu sintem doar ce sintem, ci si ce am fost.
Iar adevaratele abisuri ale fiintei se ascund in trecut, in experientele instrainate ale avatarilor care ne-au purtat numele.
1
vizualizare in ultimele 24 ore
