Dupa 35 de ani |

Timpul poate deveni, cum se intampla in mare masura azi, o putere religioasa», scria Ernst Junger in 1954.
Constientizat, cantarit si temut numai de mintea umana, el imbraca astfel haina metafizica pe care posibilitatile noastre limitate i-o imprumuta.
Gandind in prezent la ororile istoriei, ne putem intreba insa: ce ne amageste in trecerea timpului? Este iluzia ca nu a fost, ca nu s-a petrecut aidoma, ca asa ceva nu este posibil.
La aceasta contribuie uneori departarea de rau si tihna timpului «normal», cu o singura certitudine: acum a trecut.
Poate fi si naivitatea candida a unor noi generatii pana in clipa cand este risipita brusc de o nenorocire istorica de proportii.
La vremea lui, comunismul a fost o astfel de nenorocire care ne ameninta acum prin uitare.
Distantarea temporala face loc nostalgiilor, iar acestea hranesc miturile.
Asa se transforma o epoca tragica intr-un interval istoric oarecare, cu «bunele si relele» lui.
Constantin VasilescuAutori: Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc