Dor de Athos | Calin Pintea

„Cartea pe care o cititi deja, a prietenului Calin Pintea, poarta cu sine toata taina de metafora a Muntelui Athos.
Nu intamplator se si cheama Dor de Athos.
Pentru ca este ca o continua revenire la conjunctia de Har a comuniunii si parasirea grupului de impreuna calatori – in diferite ipostase si masuri de timp –, un fel de aritmie a inimii unei cautari continue.
De sine, mai intai, si de Dumnezeu, iarasi mai intai.
Pentru ca in scriitura lui Calin Pintea – nu doar din aceasta carte‑marturie, ci din toate marturiile‑carti – simti mereu spovada unei neputinte si irmosul unei biruinte luminoase.
Veti citi un soi rar de jurnal, un jurnal de idei si idiograme numai de istetimea autorului intelese si daruite noua cu intelepciunea unui Duh care creste in inima sa si‑i creste inima, sa incapa Dumnezeu si noi, oamenii‑asteptare.
Oamenii care nu vedem ce vede el si nu auzim suierul de miere al pneumei din stupul‑Rai al Athosului.
Incercat de ganduri si vindecandu‑si gandirea, Calin Pintea, printre rarii ardeleni zambitori, propune citirii noastre un jurnal de suflet – Bitacora –, un desfasurator de nostalgii si realitati in care se topeste taina Muntelui‑Metafora.” (Parintele Constantin NECULA)„O inspirata oda inchinata Gradinii Maicii Domnului de un trubadur modern ce si-a muiat penita intr-o cerneala cu irizatii de har.
Chemarii sublimului Goethe, Vedi Napoli e poi muori, elogiu adus efemerei frumuseti lumesti, Calin Pintea ii raspunde cu indemnul Sa vezi Athosul si apoi sa traiesti!.
O pasionata invitatie la transcendenta, la renasterea din cenusa vietii lumesti prin impartasirea din potirul mistic al Sfantului Munte, binecuvantat taram ce picura apa vietii vesnice in sufletele celor autentic insetati de Taina.” (Pr.
Siluan, Chilia Sfantul Gheorghe, Colciu, Athos)„Ca fiecare dintre noi, mai am momente in care viata ma incearca si iarba vrajbei noastre este parca mai deasa ca oricand.
Atunci...
imi indemn gandurile sa se inalte, ma catar pe aripile lor si le indrept catre tinutul unde omul se poate adanci in sine insusi: spre „Gradina Maicii Domnului”.
Inchid ochii, culeg un zambet maiastru, apoi ma avant in vazduh.
Pictez cerul cu zambetele mele, la fel de albastre ca vesmintele Maicutei.
Sunt ram pe care se impleteste lumina.
Soapta de dor.
Vantul, aripa muiata in zare, ma ajuta sa‑mi incerc puterile cu harjoana fluturilor.
Curand iau forma de petala si ma scald in parfumul florilor.
Este atat de bine aici.
Ma simt ca o albina ce se intoarce la fagurele dintai...
Respir soare...
Ating ghirlandele seninului...
Inspir adanc aerul reavan si...
sunt atat de fericit...
Sa scriu o carte despre Athos?...
Sa spun ce simt, cum zbor?...
Sa talmacesc necuprinsul in cuvinte?...
Nu mi‑e deloc usor...” (Calin Pintea)