De ce muntele exercita o asemenea fascinatie? Temuti in trecut, muntii au fost considerati inca de la Rousseau drept locul luminii si al linistii, spre deosebire de orasele in care te poti pierde.
Atractia pe care o trezesc nu a mai scazut de atunci.
Copil al zapezii si al brazilor, crescut in Austria si Elvetia, autorul are o relatie cu totul speciala cu subiectul sau: cu cat urca mai mult, cu atat reface legatura cu tineretea.Acest eseu despre munte incepe ca o forma de autobiografie sensibila, in care toate simturile contribuie la amintirea trecutului: a urca inseamna a intineri in spirit, a reconecta intr-o singura bucla cele doua parti ale vietii.
Dincolo de amintirile personale, drumetia este un exercitiu de prietenie, care leaga membrii aceleiasi franghii sau aceleiasi curse.
Dar de ce sa urcam in varf daca urmeaza sa coboram din nou, de ce suferinta urcusului se transforma in placere, de ce absurdul acestei practici face absurdul existentei banal, ce metafizica a Absolutului este in joc aici, ce provocare? Una a timpului, a imbatranirii, apanicii sau a fricii? Mai este loc pentru o ontologie a eroismului in vremurile noastre post-eroice?Intr-un stil stralucitor, Bruckner topeste in aceeasi zapada lucruri vazute si citite, literatura si filosofie, ritualurile unei pasiuni si intrebari despre sensul vietii — despre distrugerea ecosistemului nostru —, amurgul unei forme de aventura, amenintata ca o capodopera in pericol.
Oare graba spre varfuri anunta, in felul ei, sfarsitul unei lumi?Romancierul si filosoful ne ofera, din experienta sa personala, o evadare spre inaltimi.
Un eseu in care exalta muntii si se ingrijoreaza de frumusetea lor perisabila.
– Sud Ouest
1
vizualizare in ultimele 24 ore
