Avem de-a face cu un roman in care esentiala este atmosfera;
penumbra, haloul tarkovskian sunt totul.
Oamenii reali (tocmai acest cuvant mi se pare a fi cel problematizat in poveste) trec in fictiunea romaneasca pentru a fi salvati.
Ni se vorbeste direct despre o „arca a custodelui”.
Fantasmele salvarii impregneaza epicul.
Este cel mai trist dintre romanele Andreei Nanu.
Greu de precizat de ce.
Poate unde „viata memoriei” se substituie incet, incet vietii pur-si-simplu, ce-o fi aceea.
Aceasta este practic expulzata.
Poate unde se aude permanent melancolia sfasietoare a fadoului? -- Christian Craciun
1
vizualizare in ultimele 24 ore
