Ce ma leaga oare pe mine de Pitesti, cand sufletul meu salasluieste parca in trupul acestui nuc batran, care a crescut din pamantul viei noastre de la Slatina, si tot in pamantul acesta o sa se prefaca in cenusa candva?...
De ce m-o fi pedepsit mama sa-mi petrec vara la Pitesti, cand vara nu este la fel peste tot locul, si vara mai frumoasa ca la via noastra de la Slatina nu poate fi nicaieri?...
De cand n-am mai plans eu oare? A, da!...
Din toamna cand m-am intors pe ploaie de la vie, la Pitesti, si am aflat ca Margareta plecase cu ofiterul de administratie la Constanta.
Dar de atunci si pana azi, de cate ori m-am mai gandit eu la Margareta?...
Dar la vie?...
La via noastra de la Slatina, pe care anul acesta n-am s-o pot vedea? Vai!...
Ce mult mai este pana la vara viitoare!
Si pentru prima oara de cand nu mai sunt copil, plang si pentru altceva decat pentru o femeie...
Plang de necaz ca am ramas corigent la limba romana.
1
vizualizare in ultimele 24 ore
