Copiii capitanului Grant | Jules Verne

Marea era frumoasa;
se puteau urmari pe suprafata ei cu usurinta, repezile evoluari ale rechinului care se cufunda sau se ridica la suprafata cu o surprinzatoare putere.
John Mangles dadu ordine.
Matelotii aruncara peste bord o parama puternica, prevazuta cu un carlig la care era pusa ca momeala o bucata enorma de slanina.
Cu toate ca rechinul era inca la o distanta de cincizeci de coti, simti momeala oferita lacomiei lui.
Se apropie repede de yaht.
I se vedeau aripile cenusii la capete, negre la baza, batand valurile cu violenta, pe cand coada si-o mentinea intr-o pozitie dreapta.
Pe masura ce inainta, ochii lui mari, bulbucati, apareau umflati de pofta, iar falcile, larg deschise, descopereau patru siruri de dinti.
Capul ii era larg si asezat ca un ciocan urias in varful unui maner.