Captivantul roman al lui Roberto Pazzi face dintr-o adunare epocala a Occidentului ocazia unei indiscrete radiografii a societatii: un portret al Italiei de astazi, suspendat intr-o atmosfera vag suprarealista si grotesca, uneori desacralizat, dar, oricum, posibil.
Gratie unei scriituri de o intensa forta vizionara, autorul evoca noi victime ale istoriei, careia ii prefigureaza un curs mai uman, fara teama de a se masura cu certitudinile si miturile care sustin aripile visului colectiv, fie ca acesta este incredintat utopiei politice, fie ca apartine transcendentei religioase.
Ecco si Calvino au in Roberto Pazzi un urmas valoros, in sensul ca si el face o trecere subtila de la istorie la metaistorie...
pe care o ia drept pretext pentru niste constructii minunate.
1
vizualizare in ultimele 24 ore
