Zamfir Balan isi conduce cititorul pe traseele unei lumi parca extrase dintr-o „coaja de nuca”.
Pe alocuri, scrisul este hiperrealist;
alteori – impregnat de vis, cu alunecari in fantastic subtile, strabatute de un fior de anxietate.
Mana sigura, experimentata din punctul de vedere al tehnicii literare, se lasa in voia unor descrieri de finete, creeaza atmosfera, face sa sclipeasca peisaje, lumineaza personajele unui univers marunt, cu oameni care rar intereseaza proza – o alegere inspirata si fecunda.
E aproape mereu dificil sa intuiesti coordonatele acestor calatorii stranii, in care parca te-ai afla pe faimoasa scara a lui Leonardo, de la Chambord, unde cei care urca nu ii intalnesc pe cei care coboara.
Prozatorul scrie cu empatie mai putin comuna despre singuratati si despre intalniri care ar fi putut sa se intample, dar s-au pierdut in clivajul unor felii de realitate ce nu comunica intre ele.In totul, un florilegiu de povestiri menite sa restaureze acea placere a textului fara de care literatura nu ar exista.
Radu Voinescu
4
vizualizari in ultimele 24 ore
