BoJack is Payne | Iulia Stoichit

Cand serialul bate filmulIulia Stoichit isi imagineaza un sitcom romanesc in care personajele principale sunt BoJack Horseman si Alana Payne.
Si cu asta cred ca am spus totul.
Frumos ar fi sa va invit la lectura si sa va minunati singuri de ceva ce sigur n-ati mai citit pana acum.
Insa, fiind vorba de Iulia, simt nevoia sa-i asez acest volum intr-un context potrivit, mai ales ca e vorba de un debut.
Asadar, o carte de poezie cu personaje din desenele animate.
Pentru adulti.
Iata o modalitate inspirata de a profita de Netflix exact asa cum trebuie.
Traim in era serialelor, fara doar si poate.
Televiziunea (sau, ma rog, serviciile de streaming, mai nou) au ajuns sa bata cinematograful.
Cine si-ar fi imaginat acest lucru in anii ’80 sau ’90 cand erai considerat actor ratat daca jucai intr-un serial? Cine si-ar fi imaginat in anii ’80 sau ’90 ca s-ar putea scrie o astfel de poezie?Multi spun ca jocurile acestea metatextuale si livresti sunt obsolete si fumate, dar eu nu sunt deloc de acord.
Iubesc metaliteratura si o folosesc la randul meu in propriile scrieri.
Asa ca pot spune ca am empatizat din start cu manuscrisul Iuliei.
Mai mult decat atat, am cunoscut-o la un atelier de poezie (Mornin’ Poets) unde l-am „predat” pe Richard Brautigan, scriitorul american care abuzeaza in nestire de referinte livresti.
Cititi-i poemele cu Baudelaire, Moby Dick, Romeo&Julieta, Hamlet, Amelia Earhart, Jules Verne sispuneti-mi ca sunt desuete.
I dare you!In cadrul acelui atelier, am facut pentru prima oara cunostinta cu BoJack si Alana.
Am inceput sa citesc si am ridicat o spranceana.
Am continuat si la finalul lecturii m-am trezit cu ambele sprancene ridicare si cu gura cascata.
Nu imi venea sa cred ca aceasta poeta nu debutase inca!
Acum am in fata intreg manuscrisul si, fara sa dau prea multe din casa, pot sa va spun ca m-a trecut prin toate starile.
Am ras, convulsiv pe alocuri, m-am socat de anumite imagini („iti largesc ochiul penisului/ cu carligul umerasului din metal”), unele versuri am avut impresia ca le-as fi scris chiar eu (intr-o alta viata, pe o alta traiectorie literara), altele as fi vrut sa le fi scris eu, m-am simtit ca intr-un roller coaster de senzatii in care poeta nu ma lasa pentru nicio singura secunda sa ma asez in zona de confort.Iulia Stoichit e un caz extrem de interesant si atipic.
Pe de-o parte, are ceva din teribilismul debutantului, dar pe de alta parte, intruchipeaza si imaginea scriitorului de cursa lunga, sigur pe mijloacele care ii sunt la indemana si pe care le foloseste de-o viata intreaga.
Un debut care vede lumina tiparului exact atunci cand trebuia.
Astept cu interes sequel-ul.
– Andrei Mocuta