Cartea de fata (Atat.Carte singura,VII) imi incheie proiectul sau iluzia de-o viata.
Predela „retablului portabil“ de care vorbeam la inceputul cartii imediat anterioare (Partea din toate, 2013) isi vede astfel umpluta ultimul compartiment.
Am tinut sa pastrez, in aceeasi umbra tot mai alungita a asfintitului generic – dar si, din fericire, particular –, caracterul diaristic al pieselor componente: ele, cu o singura exceptie, sunt dispuse continuu in pagina, in ordinea scrierii.
Clipele raman in urma, zavorate in singurul prezent accesibil noua, de care vorbea Sf.
Augustin: sunt tumuli sau testuri reminiscente, sir de transvazari pe care le uit, dar fara de care nu mai pot incerca sa ma recompun.Ce va urma dupa aceasta carte (daca si cat va mai urma) tine tot mai putin de vrerea autorului, acesta reducandu-se tot mai intens la o glifa in care altcineva scrie intr-o dictare ce-si va vana sensul atata cat i se va mai ingadui.
Si ce va mai fi se va imprastia ca o pulbere peste ceea ce este.
Atat?SORIN MARCULESCU
2
vizualizari in ultimele 24 ore
