Rabdarea fiind cea mai mare virtute, contemplatia asteptarii si doleanta launtrica vor transforma, in cele din urma, virtualitatea in realitate.Intr-o zi de ianuarie, unui baietel i se infiripase o dorinta arzatoare: voia un caine!
Raspunsul parintilor il aseza mai degraba intr-o asteptare decat intr-o expectativa.In februarie, baiatul avea deja in minte cum si-ar dori sa arate catelul, in martie ii acordase deja un nume, pentru a fi un deplin membru al familiei, dar parintii ramaneau neinduplecati in ceea ce privea continua meditatie asupra subiectului…Baiatul a ajuns sa se bazeze, in aprilie, pe reusitele sale pentru a-i convinge pe parinti ca ar fi vrednic de un caine, in chip de recompensa, insa acestia ezitau sa ia o decizie pe moment… In mai, neintalnind un refuz categoric pana atunci, s-a decis sa insiste, poate pentru aceleasi motive, poate nemotivat… dar fara un raspuns cert.In iunie, luna aniversarii sale, primise un catelus de plus, dorindu-si in continuare unul adevarat… acesta era plin de pete, in loc sa aiba doar una… nu corespundea dorintei sale… Ulterior, a inceput sa-si asume responsabilitati: nu il va lasa sa deranjeze latrand, il va invata sa-si faca treburile…Intr-o dimineata de decembrie, acesta a fost trezit de respiratia catelusului mult dorit – care era exact cum il concepuse…Curgerea neinduplecata a acestui timp si a acelei aparente eschivari au permis mintii baiatului explorari vegetale si animale inedite, pline de poezie, spectru si imaginatie, dar si confirmarea dorintei serioase, netrecatoare, de a crea un angajament care presupune o responsabilitate mare.
1
vizualizare in ultimele 24 ore
