Anticorp | Cristina Draghici

„Cristina Draghici vine, iata, in poezia noastra actuala, in care se mai aud inevitabile replici minimaliste, perfect incastrate in corpusul de rezistenta al constructiei, ca un ecou care si-a pierdut rostul.
In ultimii ani, crapaturile blocurilor de la cutremur s-au adancit… Cristina darama ce nu e de consolidat.
Cristina se zideste pe sine in zidul nou.
Cristina intoarce rostul timpului numit poezie.
Ea nu iese din spatiul ei, ea e anticorpul, paznicul invizibil care ucide virusul fatal: marea monotonie, valsul mortii: „un doi trei” la nesfarsit…” Nora IugaCristina Draghici (n.1994, Bucuresti) este studenta la Universitatea de Medicina si Farmacie „Carol Davilla” din Bucuresti.
A sustinut lecturi publice in cadrul unor evenimente literare organizate de Dactar Nicu’s Skyzoid Poets, Institutul Blecher si frACTal.Fricace se intampla cu pamantulcand cei din interiorul lui isi inclina capetelesa priveasca prin unghiile lorce simt cei care calca deasupracelor din care au venit*frica nu il cunoaste pe tata nu stie oasele mameiuneori imi trimite biletele i se face dorisi asterne voalurile intre mine si cel pe care il mangaide ea ascund oamenipe bunica am invelit-o in hartie creponata – nuo va recunoastetatalui meu i-am acoperit toata fata in frisca – va credeca e o prajitura pentru copiipe mama am colorat-o toata in mov – va credeca e o plapumafrica ma viziteaza si cand e toata lumea acasaisi lasa pantofii langa ai mei se incalzeste cu minesunt singura ei carnetranspira pe umerii mei eu tac nu ma clintescceilalti nu respira ca sa nu fie recunoscutidoar pleoapele mele se zbat ca doi pesti cazutipe trecerea de pietonifrica se dezbraca prin mine isi arunca sutienul prin ochii meiii umple cu laptele eiii prind degetele care tremurale asez in palmele meleea incepe sa imi mangaie parul – ca o femeie oarbaimi prinde agrafe ma face frumoasasunt singura ei carnema spala ma limpezeste cu grija ma vrea curatao las sa ma masoare sa ma cantareascastau dreaptam-a inrolat in armata eiimi imprumuta rimelulclipeste deasupra barbatului pe care il iubim amandoua cel mai multse ghemuieste ca un leopard in jurul inimii melesimt ca i se face foameinima meae singura ei carne00:00cetatile se daramaunu ma ingrijora nimicocroteam foculoamenii explodau ca artificiileeu sarbatoream imi ciocneam jumatate de inimacu cealalta jumatate de inimacasele in care se pastra dragosteaerau sterse de pe fata pamantuluinu exista hartie care sa poata inlocuipieleacetatile continua sa se daramecineva stoarce deasupra mea prosoape udee linisteca intr-un tarc unde se aude doar cresterea ierbiica intr-un tarc undeprivesc dintre mieicum femeia care naste prin mainitocmai si le taieRespirnu vreau sa ma intorcintr-o lumeunde sunt stransa de manadoar pentru ca altfelse moare