Pe Silvan Stancel l-am cunoscut, intai, pe rol de trubadur inspirat care punea pe muzica poemele altora.
Mai tarziu, mi-a aratat propriile sale poeme scrise parca pentru a nu putea fi niciodata cantate.
In poemele lui Silvan Stancel, cuvintele sunt ca niste picaturi de ploaie pe timp de arsita, ele cad cumva lent si rar.
Exista un fel de tentatie a haiku-ului in demersul sau poetic, dar si una de caligraf.
Dupa lectura poemelor sale, ai impresia ca multe versuri lipsesc, de fapt, de parca s-ar fi topit inainte ca priviri prea avide sa ajunga sa le scormoneasca.
Ca niste nervuri fine, poemele sale intriga si te intrebi daca sunt mai importante in ele partile care au ramas sau cele care lipsesc.
Androidul romantic este un volum scris mai mult din elipse si eclipse, de unde si senzatia ca poetul si-a asumat pariul de a obtine maximum de efecte cu minimum de mijloace.
(MATEI VISNIEC)Androidul romantic este, in fond, o metafora a conditiei creatorului tanar de azi, „prins” (dar nu strivit) intre doua tentatii acaparatoare, cu care trebuie sa „jongleze” atat de bine, incat sa isi salveze sufletul, mintea si, nu in cele din urma, arta.
Silvan Stancel reuseste, in paginile de fata, sa ne convinga ca, pe langa multele promisiuni care vor ramane doar atat, in poezia tanara actuala exista si promisiuni care devin certitudini.
(RAZVAN VONCU)
1
vizualizare in ultimele 24 ore
